Apicultura,Stupi,Albine,Miere
 
AcasaCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Despre polen

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Andrey
Admin
avatar

Mesaje : 26
Data de înscriere : 30/03/2011
Localizare : Bailesti, Dolj

MesajSubiect: Despre polen   Lun Mai 23, 2011 2:36 am

---Polenul se găseşte sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme şi culori caracteristice fiecărei plante. Se deosebeşte prin forma suprafeţei exterioare, prin conţinutul diferit în substanţe nutritive, vitamine etc.
---Polenul poate fi obţinut prin recoltarea directă de către om, de la plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi salivă.
---În medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică aproximativ 1/10 din greutatea ei corporală.
---Singurul mijloc de a obţine polen pur în cantităţi importante şi în condiţii economice acceptabile este folosirea colectorului de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniş, având orificii prin care albinele sunt obligate să treacă la intrarea în stup. Datorită frecării de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe un grătar de unde cade în tăvi. Cele două rânduri de orificii prin care albinele sunt nevoite să treacă ca să pătrundă în stup sunt aşezate la distanţă de 5 mm. Colectoarele de polen în timpul culesului mare se scot.
---Polenul recoltat în colector, odată uscat, este mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor. Practic, albina culegătoare nu-şi poate confecţionează ghemotoacele de polen fără a adăuga polenului cules de pe antene un liant care le dă coeziunea indispensabilă pentru a se ţine în coşuleţele celei de a treia perechi de picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu salivă. ---Se ştie că această salivă este bogată în enzime şi în substanţe diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal şi animal. În consecinţă nu este prea uşor să deosebeşti, dintre proprietăţile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la plantă de cele care provin de la insectă.
---Compoziţia:
---Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire de nectar, aliment energetic). El aduce în acelaşi timp proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele şi sărurile minerale indispensabile albinei.
---Compoziţia chimică a polenului este foarte variată în funcţie de plantă. Compoziţia polenului a făcut obiectul a foarte numeroase studii comparative. Polenul are o compoziţie variabilă în funcţie de plantele de la care provine. Astfel conţinutul în proteine poate varia între 7 şi 30%, în medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a acizilor aminaţi sunt prezenţi fie în stare liberă, fie în proteine. Extractul eteric, adică fracţia lipidică a polenului, este foarte variabilă, în funcţie de calitatea anemofilă sau entomofilă a polenului. ----Polenurile anemofile sunt în general mai sărace în lipide decât polenurile entomofile, îmbrăcate într-un liant gras, astfel polenul de păpădie conţine mai mult de 14% lipide, în timp ce polenurile de pin deabia depăşesc 2%.
---Glucidele din polen sunt mai ales zaharuri ; o bună parte din aceste zaharuri (glucoza, levuloză) provin din nectarul folosit de albină pentru confecţionarea ghemotoacelor de polen. Conţinutul mediu în zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ; la acesta se adaugă hidraţii de carbon alţii decât zaharuri, şi în special amidonul şi celuloza. Polenul este relativ bogat în vitaminele din grupa B, dar în egală măsură se găseşte vitamina C şi cantităţi importante de caroten şi carotenoizi.
---Printre pigmenţi, notăm prezenţa rutinei, care se ştie că sporeşte rezistenţa vaselor
capilare.
---Lucrările de biochimie referitoare la compoziţia polenurilor sunt atât de abundente încât ar trebui un întreg capitol numai pentru a le rezuma. În ciuda acestei documentaţii abundente dosarul medical al polenului rămâne destul de subţire dacă ţinem seama numai de lucrările realizate cu metode ştiinţifice. Vom remarca şi aici ca şi pentru miere : polenurile nu reprezintă un produs cu compoziţie fixă şi stabilă. Rezultatele obţinute în clinică nu sunt utilizabile în mod real, decât în măsura în care polenul care a servit la experiment este perfect cunoscut din punct de vedere botanic şi al stării de conservare.
---Preparare şi conservare:
---Conţinutul în apă al polenului scos din sertarul colectorului este ridicat mai ales pe vreme umedă. Unele modele de colectoare prost concepute lasă chiar să pătrundă apa de ploaie sau apa de condens din stup, ceea ce cauzează deprecierea recoltei. Dar, chiar şi cu colectoarele bine construite, uscarea polenului este indispensabilă pentru a-i asigura conservarea pe perioadă îndelungată. Uscarea, oricare ar fi materialul utilizat, trebuie să respecte următoarele norme : absenţa luminii puternice şi în special a luminii solare, temperatura să nu depăşească 40-45°C la nivelul polenului, uscarea în straturi subţiri (câţiva milimetri), ventilaţie uşoară. Trebuie evitată utilizarea uscătoarelor cu ventilator într-o cameră cu praf.
---Polenul adunat de albine se trece astfel printr-o sită de mătase şi pe urmă se usucă întins pe hârtie la loc uscat, la umbră şi ferit de accesul insectelor (acarieni microscopici).
---Uscarea se mai poate face şi la uscătorii speciale cu raze infraroşii sau aer condiţionat, aşezându-se polenul pe bandă rulantă, sau la frig, în lăzi frigorifice.
---Păstrarea polenului se poate face în borcane de sticlă, cutii din material plastic alimentar sau în saci de nylon. O altă metodă de păstrare a polenului este în borcane, turnând deasupra un strat gros de miere sau în amestec cu miere, deasupra căruia se toarnă ceară topită formând un strat izolator.
---Polenul se poate conserva şi în amestec cu zahăr, prin frecare cu o cantitate dublă de zahăr tos. Pasta rezultată după omogenizare se introduce într-un borcan de sticlă, se presează, apoi se acoperă cu un strat de ceară topită, se astupă cu un dop şlefuit şi se parafinează gura borcanului.
---Mai poate fi păstrat şi sub formă de turte, astfel: pentru fiecare kilogram de zahăr sau miere folosit la prepararea turtelor, se adaugă două linguri cu amestec de polen conservat.
---Evaluarea corectă a conţinutului în apă al unui lot de polen nu este prea simplă. Există însă câteva criterii comode. Polenul bine uscat se comportă ca un grăunte ; dacă se lasă să cadă din mână, trebuie să cadă cu un sunet clar ; ghemotoacele nu trebuie să se spargă uşor între degete.
---Polenul destinat consumului uman trebuie să fie triat cu grijă. Se trece prin site şi, la nevoie, vânturarea permite eliminarea deşeurilor grosiere şi a prafului. Adeseori este necesar un examen vizual pentru a elimina deşeurile care au scăpat la triere.
---Conservarea polenului în cantităţi mari, de ordinul mai multor zeci de kilograme, se face de preferinţă în ambalaje bine etanşeizate şi la frig. Cu cât temperatura este mai scăzută cu atât condiţiile de conservare sunt mai bune. Frigul opreşte şi dezvoltarea insectelor sau a acarienilor care, uneori, riscă să paraziteze un stoc de polen, în ciuda unui triaj riguros. Nici un produs insecticid, nici un produs care degajează vapori toxici nu trebuie pus în contact cu polenul, bogat în materii grase care fixează uşor acest gen de substanţe.
---Analiza:
---Practic, în afara analizelor biochimice efectuate în scopul cercetării, nu se practică asupra polenului decât examene destinate determinării originii botanice. Pentru un diagnostic foarte sumar şi pur calitativ se ia 1 g de polen şi se adaugă câţiva mililitri de apă curată. Polenul se rehidratează şi în câteva minute se obţine o suspensie omogenă din care se poate face unul sau mai multe preparate microscopice. Identificarea la microscop a grăuncioarelor de polen necesită aceleaşi cunoştinţe şi aceleaşi documentaţii de bază ca pentru analizele polinice ale mierii şi se face în laboratoare specializate.
---La probele luate la recepţia polenului se determină mai ales conţinutul de apă. Examenul microscopic se face pe loc în stupină, în care scop se ia polenul omogenizat 10-15 g pentru fiecare kilogram de polen.
---Proprietăţi şi întrebuinţări:
---Evident, consumul ghemotoacelor de polen în doze zilnice, care nu depăşesc câteva zeci de grame nu este de natură să acopere nevoile ali­mentare ale unui adult. Dar poate să aducă un aport de vitamine şi să completeze deficitul unei alimentaţii neechilibrate. Acţiunea polenului aşa cum rezultă ea din cercetările efectuate pe animalele de laborator, nu se poate explica prin prezenţa unui constituent sau altul. S-a pus în evidenţă o acţiune foarte importantă a polenului în creştere, o acţiune certă asupra formulei sanguine şi o acţiune antibiotică care se manifestă în special asupra colibacilului.
---Polenul poate fi întrebuinţat în medicină, singur sau în amestec cu miere (miere polivitaminoasă), în avitaminoze (profilactic sau curativ) şi în alimentaţie ca produs dietetic şi bogat în proteine.
---Există medici care le recomandă pacienţilor lor cure de polen şi acestea pentru afecţiuni foarte variate. Se pare că nu există contraindicaţii majore pentru consumul regulat al polenului în mici cantităţi.



Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://apicultura.forumfree.bz
 
Despre polen
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Apicultura,Stupi,Albine,Miere :: Your first category :: Polenul-
Mergi direct la: